Despre Călăuzire...

Am tot auzit întrebarea: ‘De ce unii experimentează minuni și semne, iar alții nu?’ Ori, de nenumărate ori, vorbesc cu creștini care îmi spun că ‘dacă există un botez cu Duh și Foc, să mă atingă și pe mine și voi crede atunci.’ Sigur am auzit discursul ăsta mulți dintre noi, on and on and on... Și astfel, dintr-un spirit de batjocură, bazându-ne pe capacitatea noastră omenească de a înțelege lucrurile spirituale, ne așteptăm ca Dumnezeu să dea buzna în viața noastră, la un moment dat, ca să ne roage, să ne convingă să credem în astfel de lucruri pe care mintea noastră omenească efectiv nu le poate digera, indiferent câte dovezi ni s-ar aduce. Vom aștepta în zadar. Nu o va face niciodată. Nu pot spune de prea multe ori că dacă nu ne oprim din creștinismul nostru total contrar cu ce se petrecea în Scriptura pe care o citim și cităm de zor, dacă nu facem o verificare serioasă a sursei credinței noastre, vom avea surprize tare neplăcute la finalul vieții.

Sunt doar două surse prin care poți să îți clădești credința în Isus, prin care poți să Îl cunoști pe Dumnezeu: prin înțelepciunea omenească, lumească, ori prin Înțelepciunea lui Dumnezeu.

Acum ceva ani, Domnul mi-a arătat clar în Scripturi că dacă vreau să am și eu parte de Înțelepciunea Lui, dacă chiar vreau să fiu călăuzită de El cum tot Îi ceream, trebuie să îmi pun TOATĂ încrederea în El și nu în mine ori alți oameni. Versetele din Proverbe 3:5-7 au devenit de atunci pentru mine versete de aur: “Încrede-te în DOMNUL din toată inima ta și nu te bizui pe istețimea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările! Nu fi înțelept în ochii tăi”

Când ținem mai mult la gândirea, voia noastră decât la Gândirea, Voia Lui, defapt, nu vrem să ne lăsăm cu adevărat călăuziți de El. Iar Călăuzirea Duhului vine întotdeauna prin inimă, prin duhul nostru, niciodată prin minte, rațiune.

Voi încerca să scriu câteva gânduri despre călăuzirea Duhului (pe care o consider vitală în viața oricărui creștin, indiferent de culoarea de pe tricoul denominațional pe care îl poartă!), cu mențiunea că ceea ce voi spune este extrem de limitat și este doar ceea ce am învățat eu până acum. Sunt extrem de multe de spus, știu că îmi lipsesc multe piese din puzzle, însă aici sunt eu momentan și poate chiar ajută pe cineva aceste rânduri...

Pentru început, vreau să mă opresc la exemplele a doi oameni din Scriptură pentru a evidenția cum arată Călăuzirea Duhului și cum se prezintă calăuzirea omenească, firească. Este vorba despre Maria și Iuda Iscarioteanu.

Ne uităm cu admirație la Maria că a făcut acel gest frumos pentru Isus, însă, să recunoaștem evidența: ea habar nu avea ce făcea (în profunzime) când a turnat mirul pe capul lui Isus. Matei(26:7) “s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; și pe când stătea El la masă, ea a turnat mirul pe capul Lui.”

De multe ori m-am gândit de ce a făcut acel gest? Ce a împins-o să iasă în față și să facă nebunia asta? Și răspunsul meu este că s-a lăsat călăuzită. A primit un îndemn să Îl onoreze pe Învățătorul și pur și simplu a ascultat. L-a prețuit pe Isus mai mult decât orice, mai mult decât rațiunea ei care urla că este fără sens și explicație acel comportament. Dar pentru că a reușit să reducă rațiunea la tăcere, a ajuns să facă renumitul gest, cu o greutate profetică de care nici măcar nu era conștientă. Duhul a îmboldit-o să facă acel lucru, ea doar a fost credincioasă, a ascultat și astfel a căpătat din partea lui Isus o mare răsplată! Și nu mă refer doar că fapta ei a rămas menționată în Scriptură, ci la faptul că i s-a acordat onoarea unică să pregătească Trupul Celui care urma să fie ucis pentru păcatele ei și ale întregii omeniri. Asta numesc eu călăuzire care întotdeauna este urmată de răsplătire! (mai devreme ori mai târziu)

Niciodată Duhul Sfânt nu ne va călăuzi prin rațiune! Să mă explic ca să nu-mi iasă vorbe că instig la acțiuni emoționale, iresponsabile și inspirate din fairy tales. Înainte să urmezi îndemnurile pe care zici că Duhul ți le dă, fii sigur că sunt de la El și nu din tine, din sufletul tău. Cum faci deosebirea asta crucială? În primul rând, asigură-te că există o predare completă, o consacrare totală și constantă față de Duhul Sfânt. Fii sigur că tu nu mai exiști, verifică mereu, obsesiv, dacă inima ta este pusă în totalitate pe Altarul Lui, că nu mai trăiești pentru tine și pentru scopurile tale ci pentru El și Slava Lui. Fii sigur că aceasta este cu adevărat realitatea ta. În al doilea rând, prin exercițiu și rugăciune multă (rugăciune care nu se grăbește!), Dumnezeu îți va arăta clar care sunt îndemnurile care izvorăsc din sufletul tău și care din Duhul Sfânt. Vei ajunge să le identifici cu ușurință la un moment dat…

Acum, doar Duhul Sfânt poate să ofere Călăuzire divină. Doar El poate să lumineze duhul omului predat în totalitate pentru a își face Voia prin el. Însă, eu vorbesc aici despre Maria că ar fi fost călăuzită?! Da, mă încumet să afirm asta. Cred că a primit o oarecare măsură din Duhul Sfânt înainte ca Isus să își isprăvească lucrarea de la Cruce pentru a putea trimite făgăduința Tatălui (Duhul Sfânt). De ce mă arunc să fac această remarcă? Răspunsul îl avem în Luca 10:39. .. Maria, care s-a așezat la picioarele Domnului și asculta cuvântul Lui. Maria a ales partea cea bună, singurul lucru care îți trebuie ca să primești Înțelepciunea Lui: a stat la Picioarele lui Isus, în Prezența Lui. Cred că Isus, când a văzut foamea ei pentru Cuvintele Vieții, i-a oferit, înainte de vreme, o măsură din Duhul Sfânt. Lăsați-mă să speculez un pic... Pentru că doar prezența unei măsuri din Duhul Sfânt în Maria îmi explică de unde a primit inspirația divină de a pregăti Trupul Mielului pentru îngropare!

Să mergem acum la polul opus însă, unde găsim tipul creștinului (nu este ucenic!) care îl urmează pe Isus bazându-se în principal pe rațiunea lui. Iuda a gândit cu mintea-i firească, pervertită. Voia lui era să hrănească atunci săracii cu banii pe care Maria i-a “risipit” pentru ungerea Mielului. O dorință extrem de sfântă să ai grijă de săraci. Doar că dacă nu îl lași pe Duhul să îți călăuzească pașii și vei alege tu cu mintea ta cum să trăiești, te vei trezi că vei face lucruri care par conforme învățăturilor Scripturii însă, din perspectiva Cerului sunt catalogate drept neascultare. Iar Dumnezeu, știm cu toții, iubește ascultarea mai mult ca arderile de tot (1 Samuel 15:22)

Dacă alegi rațiunea în defavoarea Duhului, este o chestiune de timp până vei ajunge să Îl vinzi pe Hristos, asa cum Iuda a făcut-o!

Acum. Cum facem să vedem clar stâlpul de nor și de foc menit să ne călăuzească unde vrea Dumnezeu să fim? În primul rând este obligatoriu să nu lăsăm întrebările și influențele sucite ale lui Satan cu care ne bombardează zilnic folosindu-se de acelaș Șarpe (care azi s-a camuflat în cultură, medicină, societate, religie, etc) să ne colonizeze mintea fără niciun pic de rezistență și discernământ din partea noastră. Dacă ne trăim viața pe relax, înghițind orice zboară, vom sufoca Duhul, Sursa Înțelepciunii divine. Iar dacă trăim așa, Dumnezeu nu va putea face nimic în dreptul nostru. Pasajul din Marcu 6:2-6 ar trebui să ne cutremure. Nu cred că vrem să Îl facem pe Isus să fie fără putere în mijlocul nostru…

Oamenii religioși încearcă să explice prin intelect un Dumnezeu care a creeat intelectul. Nonsens. Încercăm de secole să Îl reducem pe Dumnezeu la nivelul nostru. Încercăm să explicăm firesc ceea ce este duhovnicesc. Încercăm să ducem pământul în Cer. Lumea vizibilă este influențată de cea invizibila, niciodată invers. Dar cumva am ajuns să sucim rugăciunea ‘Vie Împărăția ta, facă-se voia Ta precum în Cer și pe Pământ’ și am modificat-o în ‘Vie împărăția noastră, facă-se voia noastră, precum pe pământ și în Cer’. Pentru că lucrurile nevăzute ne-au dat dureri de cap (din cauză că le-am judecat exclusiv prin filtrul intelectului), ne-am apucat să le dăm o formă vizibilă și a ieșit, evident, o caricatură. Lucrurile lui Dumnezeu sunt descoperite exclusiv prin Duhul Sfânt 1 Corinteni 2:10; 12: ‘Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile pe care ni le-a dăruit Dumnezeu.’

Dacă nu vom capitula, nu vom aduce înțelepciunea noastră și nu o vom preda lui Dumnezeu în totalitate, vom înnebuni. Asta spune Pavel, nu eu in Romani 1:21-23.

Tot Pavel are o întreagă pledoarie în 1 Corinteni 1:17-25 despre Înțelepciunea lui Dumnezeu și înțelepciunea oamenilor. Iar apogeul este în capitolul 2:1-5. (De multe ori cad pe gânduri și mă întreb cum citesc unii frați cesaționiști versetul 4… 1 Corinteni 2:4: Și cuvântul meu și propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă de Duh și de putere.)

Așadar, trebuie să alegem ori una ori alta. Ori înțelepciunea omenească ori pe cea a lui Dumnezeu ca să fim siguri că suntem călăuziți de Dumnezeu și nu de Șarpe. Asta înseamnă că nu vom mai gândi? Ba da. Însă vom lăsa intelectul să fie influențat de Duhul lui Isus care este în noi. Vom alege să ne supunem gândirea Duhului Sfânt. Orice gând îl facem rob lui Isus. Noi cu Isus suntem una 1 Corinteni (6:17) Dar cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El. Însă, cum am menționat deja, nu tot ce gândim este din El. Sufletul (gândirea, voința, emoția) este rebel și va dori să se răzvrătească mereu și mereu . D-aia ni se spune să facem orice gând rob ascultării de Isus. Există o poliție a gândurilor pe care orice ucenic a lui Isus trebuie să o instituie la ușa ființei lui. Exclusiv la nivelul gândurilor a fost și se va desfășura bătălia pentru sufletul fiecăruia! Cine este stăpân pe gânduri, va avea victorie. Citim studii, cărți, istoria creștinismului, mergem la cursuri și conferințe cu dorința (bună) să ajungem la o statură spirituală înaltă, însă, dacă nu ne dezvoltăm o strategie serioasă și milităroasă de stăpânire a gândurilor, vom eșua cu succes. Iar gândirea nu e chiar așa imposibil de stăpânit precum pare. Ea poate să fie supusă până la urmă. Doar că trebuie ajutorul Duhului și o perseverență nemiloasă din partea noastră.

Important ce ascultăm dar și cum ascultăm ceea ce ascultăm. Ne bizuim pe înțelepciunea noastră, sau alegem să fim dependenți de Duhul Sfânt să ne deslușească înțelesul celor auzite? Dar pentru ca Duhul Sfânt sa ne vorbească, trebuie să stăm cu El, departe de alte zgomote. Să stăm de El să ne învețe. Acum, modalitatea pe care El o alege să ne răspundă la întrebările adresate (fie din Scripturi, fie din viața cotidiană) este exclusiv în gestiunea Lui. Noi doar trebuie să fim atenți. Punem întrebarea și așteptăm răspunsul. Cât? Zile? Luni? Ani? Nu știu. Depinde. Doar El știe. Dar dacă nu ne grăbim și nu uităm (!) ceea ce L-am întrebat, răspunsul va sosi la un moment dat. O să vină negreșit răspunsul printr-un alt om al Lui, prin vise, prin gânduri pe care Duhul le va picura în mintea noastră și pe care nu le vom recunoaște ca fiind ale noastre. Și atunci când o face, NU EXISTĂ sentiment care să te poată împlini mai mult. Eu una nu am experimentat o bucurie mai mare decât atunci când am primit notificare de răspuns de la Creatorul Universului!! Când am văzut că El, Cea mai Importantă Ființă a Universului s-a oprit să îmi răspundă mie! Da, sunt fiica Lui, am trecere înaintea Lui și pot să vin la orice ora cu încredere înaintea Tronului, ÎNSĂ nu vreau să pierd niciodată reverența și uimirea că un Dumnezeu atât de Mare îmi răspunde mie! De asta iubesc atât de mult călăuzirea și încerc să nu mă comutez pe întelepciunea mea cu care pot decide multe fără El. Dar, pentru că am găsit că există o extraordinară bogăție în călăuzire, aștept! Să alegi să cauți să Îi faci Voia și să vezi cum El te va binecuvânta în primul rând pe tine doar prin răspunsul pe care ți-l oferă, este tot ce este mai frumos! Pentru că așa este El!

Din păcate, am ajuns de multe ori să păstrăm înțelepciunea omenească la amvoane și să o lepădăm pe cea din Duhul. Încă credem că părerile noastre au greutate și contează, păreri și idei izvorâte din mintea noastră sclipitoare cu care am fost înzestrați sau pe care ne-am antrenat-o prin studii multe și obositoare. Nu. Părerile noastre chiar nu contează deloc. Sunt deja stabilite legi spirituale care își urmează neobosite cursul 24 din 24 chiar dacă noi ne dăm cu părerea despre ele că nu ar exista și ne apucăm chiar să stabilim altele, mai logice. Plus de asta, uităm oare că Dumnezeu deja a spus cum dorește ca lucrurile să fie făcute? Cum ar fi să facem un scop în sine din a afla care este modelul Lui, să ne întoarcem la origini și să aflăm ce ni s-a furat între timp?

Cel mai mult mă întristează când emitem păreri despre lucruri spirituale fără un minim de efort, de studiu în acel domeniu, să nu mai zic, fără să înălțăm o rugăciune înainte de a ne apuca să spunem ori să scriem lucruri care chiar pot forma sau deforma destine veșnic. La finalul anului trecut mi-am dat seama cu adevărat cât de mult contează informația pe care o rostim ori o primim! Știam, dar parcă nu știam așa cum sunt acum convinsă! Să ne întrebăm mereu și mereu dacă aruncăm în stânga și dreapta cu adevăruri care aduc libertate sau cu minciuni care duc doar la robii apăsătoare ori chiar la moarte veșnică? Pavel a spus ceva extraordinar în 1 Corinteni (2:13) Și vorbim despre ele nu cu vorbiri învățate din înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Apostolii nu spuneau cuvintele lor...Eu am scris o groază de cuvinte aici și nu am cum să nu mă întreb serios, oare câte au fost din mine și câte de la El? Apostolii stătea cu Duhul Sfânt la sfat și El îi învața. Ca să nu mai spun despre Isus care spune în Ioan(12:49) Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Fenomenal! Dacă am sta și noi cu adevărat cu Duhul Sfânt, toate platformele și amvoanele ar răsuna într-o simfonie cerească. Ar fi foarte frumos...

Dar pentru a ajunge la nivelul acesta, trebuie să vrem să fim cu adevărat călăuziți de Duhul Sfânt, să dorim să creștem și să avem răbdare să o facem. Nu ni se vor încredința niciodată taine ale Împărăției dacă nu facem eforturi serioase să creștem spiritual! Ce facem noi în schimb azi? (Și, oh, de câte ori nu m-am regăsit în această postura jenantă!!) Bebeluși fiind, considerăm halucinant că avem și noi ceva de zis într-o întâlnire pentru stabilirea unor tactici de război contra inamicului! Asta este imaginea care îmi vine în minte de fiecare dată când cineva, cu o greutate spirituală care momentan cântărește sub un gram, se ridică să vorbească într-o astfel de întâlnire strategică de război. Îmi pare doar ca un copilaș râzgâiat care se apucă să facă gălăgie și are pretenția chiar că monosilabele lui reprezintă indicații prețioase pentru dărâmarea întăriturilor dușmanilor. Singura soluție pentru un astfel de copil este pedeapsa. Trebuie să învățăm să așteptăm să creștem, să stăm să prindem rădăcini înainte de a deschide gura. Aștept vremurile (și eu zic că încep să se ivească și în România!) când de la amvoane nu vom mai auzi doar vocile unor copilași care gânguresc, ci indicațiile clare și cu greutate a unor oameni ai lui Dumnezeu care au stat pe munte cu El și au auzit ce trebuie să spună.

Scriptura ne poruncește să fim plini de Duh, nu de vin. Efeseni 5:18. Acum, vinul poate să reprezinte multe. Efectiv vinul ca și băutură, are ‘darul’ să te amețească și să te facă să te comporți ciudat, violent și imoral. Cam asta face înțelepciunea omenească, nu? Creștinii, în lipsa Duhului, se pot îmbăta cu doctrine, cunoștințe, Chat GPT și se comportă ca cei beți de vin…

Țin minte și azi o poveste pe care am citit-o acum câțiva ani, care m-a impresionat mult. Era despre un pastor care, în timpul unei treziri spirituale, s-a afișat în fața bisericii pe care o păstorea (câteva duminici la rând chiar) și le-a spus că nu are nicio predică să le expună pentru că nu a primit nimic de la Duhul Sfânt. Cine mai face asta azi?!! As fi cea mai bucuroasă să fac parte dintr-o astfel de biserică. Aș ocupa primul rând... Pentru că prefer de mii de ori tăcere de mormânt decât discursuri care nu sunt din El!

Isus ne-a promis deja Călăuzirea. Și nu este un teolog, este Duhul Sfânt. Îl avem pe Duhul Sfânt care ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13). Avem ungerea care ne învață toate lucrurile (1 Ioan 2:27). Dar, dacă noi nu Îl mai întrebăm pe El cum dorește să facem slujba și alergăm în schimb la sugestiile unor teologi luminați, vom încurca borcanele. Și practic, tot creștinismul leșinat pe care îl trăim azi este tocmai pentru că s-au cam încurcat grav borcanele în cursul anilor.... Ajungem în nebunia cărturarilor și să Îl acuzăm în cor cu ei pe Isus că este stăpânit de Beelzebul și că scoate dracii cu ajutorul domnului dracilor (Marcu 3:22)

Un mic disclaimer aici…Din ce scriu, poate vă închipuiți că sunt total împotriva teologilor, că am ceva cu ei, un fel de frustrare personală pe care am început să o arunc on air...Departe de mine! Da, recunosc că am ceva împotriva celor care strică grosolan și fundamental Învățătura lui Isus. Și ar fi cazul ca toți să avem curajul să ne ridicăm și să stăm pentru Adevarul Lui când este total spus pe dos. Însă, de regulă, față de teologi am chiar o admirație deosebită și îmi place să îi citesc când am vreme pe cei pe care Duhul Sfânt mi-i indică. Chiar printr-o carte scrisă de un teolog de renume, Dumnezeu m-a recalibrat la un moment crucial în viața mea și m-a scos din cotloanele unor credințe care erau departe de Adevăr! Așadar, îmi place și mie să Îl cunosc pe Dumnezeu și prin scrierile și învățăturile oamenilor Lui, prin revelațiile pe care le-a dat unor învățători pentru consolidarea Bisericii Lui. Însă, rugăciunea mea constantă de câțiva ani buni este ca Duhul Sfânt să filtreze pentru mine orice învățătură care ajunge la urechile mele. Rugăciunea asta, evident, nu mă exonereaza de la a studia Scriptura atent, profund, zilnic pentru a îmi antrena capacitatea de a detecta și rejecta falsul. Însă, Îi cer și depind 100% de asistența Lui ca să îmi arate lucruri ascunse pe care sunt conștientă că nu aș fi în stare niciodată să le identific ca fiind nocive pentru sănătatea mea spirituală.

Pentru că întotdeauna este vorba despre alegeri, trebuie să ne decidem dacă mergem mai departe cu înțelepciunea omenească ori cu cea din Dumnezeu. Iar Călăuzirea Lui, care ne va duce unde vrea El să fim (aka unde e cel mai bine pentru noi!), o vom găsi exclusiv dacă alegem să renunțăm de tot la înțelepciunea noastră.