Când te bușește plânsul la un show cu delfini drăgălași, în mijlocul unui public care aplaudă exuberant, știi că nu tu plângi, ci Duhul Sfânt dorește să-ți transmită un mesaj. Mai cu seama când nu ești deloc o mare iubitoare de animale care ar avea vreo urmă de dorință să consume un gram de energie în vreo luptă pentru drepturile necuvântătoarelor (chiar dimpotrivă, dacă îmi permiteți să fiu dureros de sinceră). În timp ce îmi înghițeam stânjenită lacrimile pentru a nu fi observată de nepoți, L-am întrebat pe Domnul ce dorește să îmi spună? Și am primit răspunsul printr-un verset. Nu este un verset cu și despre delfini, însă mesajul este tulburător și este despre distorsionarea ordinii stabilite de Creator în viata și experiența celor incluși în noua creație, a celor răscumpărați. O lecție simplă, de școala duminicală, dar cu foarte mare încărcătură pentru mine. Versetul primit a fost din Eclesiatul 10:7“Am văzut [...] prinți mergând pe jos, ca robii.”Ăsta e motivul pentru care am plâns ...Isus a venit să ne facă prinți și ne-a dat Duhul Sfânt nu doar ca să ieșim din robie ci și pentru a stăpâni în viața asta, nu doar după moarte. Romani 5:17“Dacă deci, prin abaterea unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc belșugul de har și darul dreptății vor domni în viață printr-unul singur, Isus Hristos!”Acel basileuō (vor domni) înseamnă ‘a fi împărat, a împărăți’. Vedem această atitudine de împărați în Biserica Lui? La foarte puțini. Și nu așa trebuie să fie! În timpul acelui show, Isus mi-a arătat un pic din durerea Lui când își vede copiii prinși în limitările trasate de forțele întunericului. Cei pentru care El a plătit prețul scump al eliberării și încoronării ca și prinți ai Împărăției, continuă să își trăiasca viața în limitele unei vieți de rob. Exact cum delfinii care au fost creeați pentru a se desfăta în oceanul imens, sunt programați să înnoate în acel bazin minuscul...Iar ăsta este un tablou extrem de trist care m-a împins să mai scriu câteva rânduri...
Cum ajungem să împărățim? Cum reușim să ne eliberăm odată din credințele doctrinare greșite cu care am fost hrăniți și care ne restricționează teribil? Doar cei ce primesc, prin credință, tot ceea ce Hristos oferă, aceia vor împărăți. Termenul folosit în Romani 5:17 pentru a primi darul lui Dumnezeu este lambanō (acel termen despre care am mai vorbit într-un articol anterior). Cei care vor apuca cu mâna (în prealabil golită de altceva), ceea ce li se oferă în Hristos, vor fi prinți! Ceilalți, vor rămâne în micul bazin sub bagheta unui dresor care îi va amăgi o viață cu recompense ridicole.
Dar ca să fii în stare să dai drumul din mână la tot ce ai, trebuie mai întâi să vezi bogăția pe care ți-o oferă Hristos. Cum ajungi la aceea vedere? Exclusiv prin revelație. Cui i se dă revelația? Doar celor ce o cer insistent. Nu va pica din cer dacă te vei duce consecvent la biserică și conferințe. Cere și ți se va da. Asta e unica condiție. Să ceri, să cauți, să bați. Nu se va lipi de tine dacă vreun om al lui Dumnezeu își pune mâna (ori piciorul) peste tine. Dar unde se găsește acest tip de revelație eliberatoare? Doar în perimetrul consacrării.
Ce este consacrarea? Avem o definitie excelentă în Fapte 2:42 “Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în părtășie, în frângerea pâinii și în rugăciuni”. Cam așa arată consacrarea. Ăsta e locul de unde să începi. Sincer, câți nu ne-am gândit când am citit activitățile acestea că-s de-a dreptul boring? Nu prea găsim board games aici, nu? Și eu le-am considerat plictisitoare multă vreme. Asta pentru că ni s-a servit o formă de creștinism cu aceste activități în meniu, dar fără viață în ele. Fără Duhul Sfânt.
Programul consacrării este standard, (descris în Fapte 2:42), însă este doar baza de la care pornim. Pentru că are și o latură tailor-made, deosebit de importantă. Duhul Sfant îți va prescrie un program special, doar să vrei să ai urechi să asculți.
Poate câțiva vor zice că deja Dumnezeu ne-a pus deoparte, ne-a smuls din veacul acesta păstrat pentru distrugerea finală (Galateni 1:4). Practic, în mod teoretic, consacrarea a fost realizată deja, nu?! Dar de ce încă ne mai atrage acest sistem păcătos? Ca să fiu și mai directă, de ce ne plictisim în Împărația Luminii, în Prezența Lui? Pentru că există o parte a consacrării pe care trebuie să o realizăm noi și dacă nu o facem, nu o să ne găsim locul în lumină. Consacrarea pare grea pentru mulți din Biserică pentru că urechea noastă a tot auzit despre El, dar ochiul nostru nu L-a văzut. Pentru că Dumnezeu e doar teorie, este doar o filozofie. Până nu se transpune în experiența întâlnirii cu El, consacrarea va fi imposibil de realizat. Pavel a primit revelația Evangheliei direct de la Isus. Galateni 1:11-12. Care a fost următorul pas al lui? S-a pus deoparte, s-a consacrat! Fără predici și studii biblice de la alții.
Dacă Pavel nu știa că suntem mântuiți exclusiv prin credința în Isus, nimeni nu o mai știa..Și totuși el a propovăduit o viață sold out for Christ. Consacrare la sânge. Ne place partea din predica lui cu neprihănit doar prin har. Tăiem la montaj partea din Galateni 2:20 “Am fost răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine.”
Acum, sigur se găsesc câțiva care vor citi aceste lucruri despre consacrare și mă vor acuza că-s pe lângă. Că Scriptura spune că Isus a făcut TOT și noi trebuie să ne bucurăm și să ne veselim. Amintesc mereu de astfel de acuzații și îmi iau timp să spun aceleași lucruri, nu pentru a mă justifica că am aceste convingeri pe care mulți le consideră exagerate, extremiste sau chiar eretice pe alocuri, ci pentru că îmi doresc sincer să reușesc să transmit aceste adevăruri de care și eu am fost jefuită mult timp cu scopul de a dărâma, măcar o pietricică din barajul teologic confortabil care îi văduvește pe atâția de o întâlnire reală cu Dumnezeu. DA! Lucratea lui Isus este DESĂVÂRȘITĂ! Nu mai poate fi adăugat nimic la ea. Mântuirea se capătă exclusiv prin credință. Însă, fiecare pagină din Scriptură urlă că este necesar din partea omului o renunțare la TOT ce ține în mână din lumea asta, pentru a avea parte de El. Iar învățătura că Isus a făcut tot și noi putem plutim deja pe norișori după ce am ieșit din apa botezului, o găsesc nu doar în învățătura fraților baptiști și cesaționiști. Ci o identific și prin bisericile continuaționiste. Când aud pe cineva că a primit mantaua unui alt om al lui Dumnezeu, doar pentru că acel om s-a atins de el, fără ca el să își dorească să umble într-o viață de consacrare și sfințenie, zâmbesc trist... Nu există așa ceva. Mantalele care zboară prin aer și se așează frumos pe umerii tăi în timp ce tu continui să faci voile și plăcerile tale, fac parte dintr-o poveste străină Scripturii
De ce scriu despre consacrare? Pentru că o consider vitală în vremurile pe care le trăim. Dacă nu vom alege serios consacrarea, nu vom trăi ca și prinți și nu vom fi în stare să aducem vreun beneficiu Împărăției. Sunt de acord că biserica este un spital pentru răniți, păcătoși și bolnavi dar e vremea să ne mai și vindecăm, să scăpăm de atitudinea de copii răsfățați care au nevoie mereu de atenție și îngrijiri speciale. Mai mult, fără consacrare, vom avea surprize neplăcute când va reveni Mirele. Defapt, mai devreme de revenire...Fără o viață de consacrare, vom accepta orice ofertă a întunericului pentru a încerca să fentăm cea mai mică formă de persecuție. Fără consacrare, Îl vom vinde pe Isus la prima amenințare asupra vieții noastre. Și încă un motiv bonus pentru care scriu aceste rânduri: m-am plictisit teribil să văd musulmani și sataniști mai consacrați decât noi!
Marcu 9:23 “Toate lucrurile îi sunt cu putință celui ce crede.”Iar în Matei 17:20 „Din pricina puținei voastre credințe. Adevărat vă spun că, dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice acestui munte: «Mută-te de aici acolo!» și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputinta” Superbe versete! Le cităm, le cântăm, le declarăm, le imprimăm pe tricouri, le tatuăm pe noi...Dar puțini mai fac ceea ce a prescris Isus să facem dacă dorim să experimentăm acestă credință care obține totul, aceea credință normală în Ochii Lui pe care o pune la dispoziția oricărui ucenic, dar care a devenit rară și extraordinară în ochii noștri. Care este cerința Învățătorului? O capacitate aparte de a percepe lucrurile spirituale și abilitatea de a le exprima într-un mod cât mai elevat? Nicidecum. După ce a rostit aceste cuvinte de aur, a precizat unica cale de a ajunge acolo, la îndemâna oricui: post și rugăciune. (Marcu 9:14-29; Matei 17:14-21). Ce reprezintă postul și rugăciunea? Simplu: consacrare!
Nu există viață spirituală adevarată în lipsa consacrării. Elimini consacrarea și ai religie plictisitoare. Cam ce avem azi prin biserici. Nu există pasiune pentru Dumnezeu în afara consacrării pentru că Prezența Lui se manifestă exclusiv în cămăruța consacrării. Consacrarea este un loc și are un nume: Sfânta Sfintelor.
Însă, termenul consacrare sună respingător, greu, neapetisant în urechile multora...Satan i-a pus eticheta de învățătură străină. Și astfel, oridecâte ori îl auzim, involuntar, ființa noastră îl respinge instantaneu. Practic, toate doctrinele (ră)sucite despre har au fost scrise pentru a opri oamenii să aleagă drumul consacrării costisitoare, singurul drum care duce la o relație autentica cu Dumnezeu. Fără consacrare, nu există legământ cu Isus. Așa funcționează Dumnezeu. Ia oameni, popoare și îi pune deoparte pentru a putea să le vorbească. Fără o punere deoparte radicală, o separare totală de lumea asta, nu vei auzi vocea lui Yahve. Cum să fii înșelat și să înșeli pe alții? Nu alege calea punerii radicale deoparte pentru Hristos, exprimată printr-o viață dedicată postului și rugăciunii serioase și îndelungate! și garantat vei auzi voci...Dar nu pe cea a Păstorului.
Este în natura omului să se consacreze pentru ceva, cineva....Unde îți stabilești comoara, acolo inima își va stabili sediul. (LUCA 12:34). Comoara ta este familia? Atunci inima ta va fi 24 din 24 acolo, gata să sacrifice orice pentru copii, părinți, parteneri. Comoara ta este mâncarea sănătoasă? Inima ta va face 24 din 24 strategii de întreținere a trupului. Vei visa combinații de salate și semințe care mai de care mai sănătoase. Și aș putea continua cu exemple de comori care mai de care mai dubioase configurate să-i faca omului un downgrade rușinos. Nu am fost creeați pentru asta....Ni se pare ok să alocam 99% din timp să ne hrănim obsesiile dubioase, dar strâmbăm din nas și îi numim ciudați și eretici pe oamenii care sunt sold out for Christ, care vorbesc despre o rugăciune nebună de ore + și despre posturi mai mari de 1 zi?! Și ne apucăm de contraargumentat că Domnul cere calitate nu cantitate. Breaking news..Dumnezeu le cere pe ambele. Defapt, cere tot! Am fost șocată când am auzit pe cineva citând versetul din Eclesiatul 7:16 ca sa își explice stilul de creștin relaxat. Halucinant!
Chiar daca satan tot distorsioneaza imaginea consacrarii, în realitate, ea este cel mai de preț dar pe care Dumnezeu ni l-a oferit. Este sora cu pocaința, un alt dar de preț pe care Dumnezeu l-a lăsat omenirii. Fără pocăință nu ai nicio șansă să te apropii de Dumnezeu, iar fără consacrare nu poți spune că ești ucenicul Lui. Consacrarea reprezintă prețul Prezenței Lui manifestate. Pentru că Omniprezența Lui nu te va ajuta să ieși din Egipt și nici din pustie. Și, foarte important, consacrarea nu este pentru elită, pentru lideri, pentru văduve și surori la pensie...Nu! Consacrarea este pentru toți cei care vor sa îl urmeze pe Isus.
Dar ce înseamnă defapt să te pui deoparte pentru Hristos? Ce presupune să renunți la viața ta, la voia ta pentru a face Voia Lui, pentru scopurile Împărăției Lui? Și, mai cu seamă, de ce ai face asta? În declarații și predici, sună frumos și duhovnicesc. În realitatea cotidiană, e complicat, dureros și deloc apetisant. La o privire superficială, pare un termen paradoxal și greu de digerat. Dacă consacrarea nu e aplicată de om așa cum a fost rânduita de Dumnezeu, ne va deruta teribil și chiar ne va îndepărta de El, mai devreme ori mai târziu. Dacă o facem într-o manieră religioasă, va fi doar un jug greu care va brăzda pe fața noastră urme adânci de încrâncenare și nefericire. Dacă vreți o imagine a consacrării făcute greșit, uitați-vă la fratele cel mare din pilda fiului risipitor. Consacrarea forțată duce la un rezultat total pe dos al celui promis de Isus pentru cei care rămân cu El și în El. Ioan 15:11
Consacrarea trebuie să fie răspunsul natural la ceea ce Hristos a făcut pentru noi. Problema este că am devenit din ce în ce mai greoi în a înțelege adâncimile jertfei și Dragostei Lui desăvârșite. Bine, și creștinii din biserica primară aveau probleme în a înțelege bogăția moștenirii în Hristos. Nu degeaba se roagă Pavel pentru ei în Efeseni 1 si 3. Dar azi e ceva foarte rău...Din ce în ce mai rău...De ce? Pentru că ochii ne sunt suprasolicitați de toate distragerile din jur, creierul ne este distrus de multitudinea de stimuli care îl sugrumă, mult peste capacitățile noastre de a îi gestiona. Și în starea asta de îmbuibare și semi-întuneric, plini de lume, ne repezim să ne așezăm și la Masa Lui și avem îndrăzneala să afirmăm că astfel, la o cafea și un fast food cu El, ne-am pus deoparte pentru Hristos. Acum, noi putem spune multe care să sune cool (în funcție de audiența căreia ne adresăm). Dar dacă nu sunt din Adevăr, în zadar...În Levitic 8:24 ni se arată cum erau consacrați preoții în slujba lui Yahve. Cum se traduce asta azi? Urechea (ce asculți), mâna (ce lucrezi, fapte), piciorul (unde alegi să mergi, să îți petreci timpul). Dacă avem grijă ca măcar părțile astea din trupul nostru să fie puse deoparte pentru El (la propriu!), ne vom găsi pe drumul consacrarii. Simplu? Pavel spune în Romani 12:1 ca tot trupul să îl aduci pe altar. Dar și dacă pui deoparte doar urechea, mâna și piciorul, ești pe calea buna. Sunt chiar mai indulgentă ca Pavel;)
Consacrarea se face doar după ce ai primit Duhul regenerator și presupune înmormântarea voii tale. Dacă nașterea din nou lucrează din interior spre exterior, consacrarea schimbă un pic sensul: din exterior spre interior. Să ne uităm mai atent la Romani 12:1 ”Vă îndemn deci, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să vă aduceți trupurile ca jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi închinarea voastră duhovnicească.” Deci consacrarea începe întotdeauna cu trupul. Trupul trebuie sacrificat în primul rând. Apoi, se vor alinia și celelalte două componente interioare ale ființei noastre. Și da! Nu vei dori deloc să te trezești să te rogi, dar o vei face pentru că Isus merită. Promit însă că după câtva timp de stat în rugăciune, vei (re)descoperi (cum ai făcut-o și ieri, dar câteva forțe ale întunericului te-au ajutat să uiți) că Prezența Lui este tot ce ai nevoie! Mâine, o vei lua de la căpăt... Cu aceeași amnezie că ai fi experimentat ieri că doar El îți trebuie. De ce așa? Pentru că este un plan strategic al celui rău să te țină departe de rugăciune, de consacrare. Cred cu tărie că satan își delegă cele mai multe resurse în a stopa orice dorintă de rugăciune și post. Este obligatoriu să fim conștienți de lupta aceasta pentru a fi capabili să o ducem. Mult prea mulți renunță înainte de a gusta din roadele extrem de dulci ale consacrării. Numește-l har irezistibil, numește-l cum vrei, nici nu-mi mai pasă... Doar du-ți trupul la rugăciune și rămâi acolo suficient de mult până când El apare.
Bogăția consacrării este incomensurabilă și veșnică! Dar vreau să amintesc doar două roade ale ei pentru că și dacă consacrarea ar avea numai roadele acestea, merită tot efortul. Prima promisiune a consacrării e că tânjirea aceea după fel de fel de lucruri, oameni, locuri, după ORICE altceva și altcineva în afara Lui, dorința aceea inepuizantă și resimțită ca o durere surdă menită să ne fure bucuria adevărată (în El) și să o înlocuiască cu ceva efemer care nu satisface, se va risipi fără efortul nostru concentrat și susținut! Iar a doua promisiune a consacrării se va ocupa de păcatele care ți-au dat atâtea bătăi de cap și pe care ai tot încercat să le învingi. Dincolo de consacrare, apare inevitabil păcatul. Ispita, oricât de puternică ar fi, este dezarmată în perimetru sacru al consacrării. Consacrarea promite că vine la pachet cu har și curând, vei putea învinge orice păcat, fără efort. Asta e MIZA consacrării... La care se adaugă multe alte beneficii, incusiv experimentarea mult râvnitei vieți trăite prin credința care mută munții. Consacrarea este îngrășământul indispensabil pentru a face credința să crească.
Consacrarea nu este un sezon. Mă consacrez perioada asta și apoi sunt free. Nu spunem asa, dar ideea ascunsă în mintea noastră că ar exista sezoane al consacrării, este total greșită. Consacrarea înseamnă un stil de viață. Mereu. 24 din 24. 7 din 7. Nu prea înteleg dorința să scapi de consacrare…
Isus se va arăta în maiestatea Sa doar unor oameni radicali. Așa a făcut cu ucenicii, așa face și azi cu orice om care Îl caută. În relatarea despre Schimarea la Față de pe muntele Tabor, îi găsim doar pe 3 din cei 12 ucenici . Doar ei au avut onoarea să primească invitația de a vedea Gloria lui Isus. E simplu de identificat numitorul comun al celor 3. Pasiunea. Ioan și fratele lui Iacov au chemat foc din cer din râvnă pentru Isus și lucrarea Lui. Înflăcărarea lui Iacov pentru Isus se poate vedea și prin faptul că a fost primul martirizat dintre ucenici. Îmi imaginez că a vorbit la fel de îndrăzneț ca Ioan Botezătorul, a spus pe nume câteva păcate și a supărat anumite forțe ale întunericului. Nu scrie asta în Scriptură, evident, însă așa îmi explic de ce și-a sfârșit lucrarea atât de repede. Iar despre Petru nu e cazul să mai spun ceva. Știm caracterul lui de all in pentru Mântuitorul. Chiar dacă, toți aceștia, până să se supună conducerii Duhului Sfânt, deschideau de zor ușile tuturor duhurilor fără pic de discernământ și se lăsau influențați de ele, Isus le-a oferit onoarea să stea cel mai aproape de El tocmai din motivul că a găsit în ei ingredientul pasiune. Iar pasiunea te împinge la consacrare. Natural, vei plăti orice preț pentru obiectul pasiunii tale.
Acum, mă întreb dacă poți să întelegi corect mesajul Evangheliei, dar să nu vrei să te pui deoparte pentru El și să alegi în schimb calea relaxării? Da. Din păcate, se poate varianta asta... Oriunde a pătruns spiritul religios care a venit cu un set de reguli omenești, consacrarea nu mai are loc. Religiozitatea nu te va lăsa niciodata să te pui deoparte radical pentru Isus. Pentru că spiritul religios îți va spune mereu că dacă faci a, b și c este în regula, ești ok! Nu trebuie să mergi mai departe, ți-ai făcut task urile creștine, ți le-ai bifat, ești bine! Urăsc oridecâte ori simt în mine ori în alții acest spirit de religiozitate care este sinonim cu o iubire mecanică, rece, de rutină plictisitoare. O iubire drăcească care crede, dar nu se consacrează. Te trezești, citești Scriptura, te rogi, bifezi pentru ca mai apoi să începi the real deal, să îți vezi de viață. Mi se face rău mie (dar lui Dumnezeu?!) când văd cum aplicăm mecanic principiile spirituale pentru a obține ceea ce ne dorim. Principiile lui Dumnezeu funcționează chiar și dacă le aplici mecanic (din pacate!), însă la final vei avea parte de respingere veșnică! De ce? Pentru că nu ai avut relație cu El. Pentru că nu ai ars! Pentru că nu ai vrut să fii exagerat în ochii celorlalți. Pentru că religiozitatea nu te va lăsa niciodată să ajungi la punctul de ardere pentru Hristos. Religiozitatea își va calcula minuțios și la gramaj untdelemnul astfel încât să își țină candela aprinsă pentru revenirea Mirelui. Doar că, fecioarele neînțelepte vor afla la final că au ratat calculele pe care le considerau deștepte... Consacrarea însă te va învăța să pui untdelemn în plus, să fie...!Ăsta este modul de gândire a fecioarelor înțelepte! Și tocmai acest în plus va face diferența între ele și surorile lor ‘calculate’.
Consacrarea arată ciudat în ochii lumii. Ioan Botezatorul ori Ilie (doar doi dintre oamenii lui Dumnezeu din Scriptura care au fost sold out for God) nu erau deloc VIP uri în generația lor, după standardele sistemului. Erau doar niște dubioși. Există un preț pe care trebuie să fii dispus să îl plătești dacă alegi calea consacrării. Prețul nepopularității. Da, consacrarea vine întotdeauna la pachet cu respingerea. Iar sentimentul respingerii are un gust amar care îți face inițial rău, gust pe care nu mulți sunt în stare să îl suporte. Doar că acest gust este extrem de trecător. Beneficiile consacrării vor spulbera orice amintire amară!
Consacrarea te va smulge din bazinul doctrinelor care te-au limitat și ți-au spus la nesfârșit că nu se poate și te va propulsa în Oceanul “cu Dumnezeu toate lucrurile sunt posibile.”